Istoria gustului - Partea I

Curiozităţi alese

Incerc de ceva timp sa clarific o afirmatie, de fapt un subiect de discutie pe forumul Culinario, si anume “suntem ceea ce mancam”, afirmatie pe care eu am interpretat-o nu ad literam ci intr-un mod cultural. Suntem cu siguranta produsul propriei noastre istorii si pentru a lamuri aceasta afirmatie am simtit nevoia de a ma intoarce un pic in timp, de fapt am luat in considerare alimentatia oamenilor din preistorie pana in epoca fierului, alimentatia in Roma antica, in Dacia inainte de a fi cucerita de Traian si alimentatia proto-romanilor si a poporului roman.

Promit ca nu am sa o fac prea plictisoare, asa ca incep!

In multe carti de nutritie am intalnit diverse curente de gandire in legatura cu alimentatia oamenilor in preistorie: ca se imparteau foarte clar in agricultori si vanatori, partizanii vegetarismului care spun ca primii oamenii erau culegatori-agricultori si ca asa ar fi trebuit sa ramana si persoane care sustin consumul preponderent de carne cu argumentul ca omul primitiv era in primul rand vanator. Luand in considerare toate punctele de vedere poti sesiza exagerarea. Dovezile arheologice directe si indirecte arata ca omul primitiv era in primul rand inteligent si ca urmare adaptabil. Daca oamenii au parasit Africa si s-au stabilizat peste tot, in diverse tipuri de climat a fost datorita adaptabilitatii sale alimentare. Nu puteau supravietui si forma comunitati, asa cum ne arata dovezile arheologice, daca nu s-ar fi hranit corespunzator. Folosea orice resursa la indemana sa. Era vanator, culegator de seminte, de tuberculi,  de rizomi, de frunze, de fructe, de nuci, de cereale crescute in mod spontan, pescuia, lua ouale din cuiburile pasarilor salbatice, aduna moluste, scoici, miere salbatica, prelucra carnea pentru a o conserva cat mai mult timp, prelucra oasele animalelor, pielea sau blana. Este clar ca omul preistoric trebuia sa munceasca pentru hrana zilnica, lucru transmis in mentalul nostru colectiv pana astazi cand definim cea mai crunta stare a unui om cu “mort de foame”.

Daca ar fi sa judecam dupa felul in care biologii impart animalele in ierbivore, carnivore sau omnivore si dupa felul dentitiei: adaptata atat pentru carne cat si pentru fructe si alte vegetale. Nu mai discutam despre dovezile concrete legate de resturi de oase sparte pentru a se extrage maduva (care constituia o hrana foarte bogata in nutrienti), de resturile de oase cu taieturi care dovedesc indepartarea carnii de pe oase prin taierea tendoanelor. Despre fructe, frunze, rizomi, seminte si consumarea acestora nu exista dovezi directe deoarece nu s-au conservat in situ-urile arheologice dar se folosesc elemente de conjunctura. Este indoielnic faptul ca omul ar fi ales sa nu consume vreuna din aceste categorii de alimente aflate la indemana sa, deoarece procurarea hranei zilnice ocupa un loc principal in ocupatia omului preistoric.

“Folosirea focului, cu cele mai vechi dovezi in Europa dupa unii cercetatori (anii 500.000 - 400.000 BC, dupa E. Bonifay) permite ocuparea integrala a pesterilor, avand rol in dezvoltarea  structurilor sociale, a limbajului si a spiritualitatii” (Istoria Romanilor, Academia Romana, vol I) . In aceeasi perioada s-a dovedit ca exista vanatoarea organizata si periodica, mai ales a animalelor mari. Cu ajutorul focului se facea si prepararea mai usoara si mai eficienta a mancarii ca si a conservarii acesteia. Se vanau bovine, mamuti, cai, ursi care erau sacrificate pe locul vanatorii si purtate pana la locul comunitatii in bucati. Vanatoarea era specializata, iar vanatorii cunosteau obiceiurile animalelor. Evident, totul era invelit in ritual asa cum arata unele desene rupestre.

Carnea era conservata prin afumare si prajire, ambele tehnici fiind universal intalnite indiferent de zona geografica. Putea fi gatita sub forma de supa, cu adaosuri de seminte, tuberculi, constituind astfel o hrana mult mai bogata. Erau tinute in piei de animal sau alte produse derivate din animal. Ganditi-va ca drobul romanesc de exemplu: este o tocaura fiarta, cu adaus de verdeturi care cresc in acea perioada si pastrat in prapure, care provine tot de la acealsi animal si in acest fel avem hrana, conservarea ei si pastrarea sa intr-un sac de provenienta animala. Nu spun ca oamenii din paleolitic faceau drob, sau ca drobul are aceste radacini, dar sa nu va inchipuiti ca femeile, caci asta se pastreaza, adica diviziunea muncii, nu ar fi fost la fel de creative in ceea ce priveste prepararea hranei!

In jurul 23.000-15.000 BC se gasesc si primele vase ceramice, pe teritoriul Eurasiei in care se facea pastrarea hranei, a uleiurilor de peste si a grasimilor animale in special. Semintele, radacinile, rizomii puteau fi facute faina si transformate in diverse feluri de copturi, de tipul mamaligii de astazi sau de lipii. Boabele de cereale salbatice, sarace in amidon puteau fi transformate cu usurinta in lipii, paine necrescuta, constituindu-se in ceea ce va urma sa devina paine multe mii de ani mai incolo.

Judecand dupa putinele ramasite de schelete datand din paleoliticul superior se poate spune ca dieta vanatorilor din aceasta perioada era una bogata din punct de vedere  nutritiv.

Va urma... Partea a-II-a

Un articol realizat de Smart Gourmet

Din Curiozităţi alese

17.12.2011

Scurtă istorie a pastelor

Citeşte mai departe →

28.12.2011

Pe urmele Foie Gras-ului

Citeşte mai departe →

05.04.2012

Ouăle de Paşti şi semnificaţii

Citeşte mai departe →

Comentarii

Pentru această acțiune
trebuie să fii logat!

Login With Facebook